vineri, 24 ianuarie 2014

Dumnezeu iubeşte sufletele curate

Avva Sisoe povestea: „Când eram la Sketis, cu Macarie, am plecat la secerat şapte oameni, şi în urma noastră o văduvă culegea spice plângând fără oprire. Bătrânul l-a chemat pe stăpânul ogorului şi l-a întrebat: «Ce-a păţit bătrâna aceasta, de plânge întruna?» El îi zice: «Bărbatul ei a primit de la cineva un amanet, dar a murit brusc şi n-a spus unde l-a pus.

 Acum stăpânul amanetului vrea să-i înrobească pe ea şi pe copiii săi». Bătrânul îi zice: «Spune bătrânei să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă». Femeia a venit şi bătrânul a întrebat-o: «De ce plângi tot timpul?». Ea a răspuns «Bărbatul meu a murit, după ce a luat amanet de la cineva, şi n-a spus unde l-a pus». Bătrânul îi zice: «Hai să-mi arăţi unde l-aţi îngropat pe om». I-a luat pe fraţi şi au plecat împreună cu femeia. Când au ajuns la mormânt, bătrânul i-a zis femeii: «Acum du-te acasă». Apoi fraţii s-au rugat, iar bătrânul a strigat la mort: «Cutare, unde ai pus amanetul celuilalt?». 

El a răspuns: «L-am ascuns acasă la mine, sub picioarele patului». Bătrânul îi zice: «Întoarce-te să dormi până la ziua învierii». Văzând aceasta, fraţii au căzut la picioarele lui, dar bătrânul le-a zis: «Nu datorită mie s-a întâmplat minunea, căci eu nu sunt nimic. 

Dumnezeu a făcut lucrul acesta datorită văduvei şi orfanilor. Iată ce-i măreţ: Dumnezeu vrea sufletul fără păcate şi dacă un astfel de suflet cere, i se va da». Apoi s-au dus şi i-au zis bătrânei unde se află amanetul, ea l-a luat, l-a înapoiat stăpânului şi şi-a eliberat copiii. Toţi care au auzit L-au slăvit pe Dumnezeu.

                                                                              
                                                                          Fratele Cazacu Gheorghe.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Cum pot fi mântuit!

Prietene, îti pun cea mai importantă întrebare a vieţii. Bucuria sau suferinţa ta pentru toată veşnicia depinde de răspunsul tău. Întrebarea este: "Esti mântuit?" Nu este o întrebare despre cât de bun eşti, nici dacă eşti membru al unei biserici ci "eşti tu mântuit?" "Eşti sigur că vei merge în cer când vei muri?"

Dumnezeu spune că pentru a merge în cer, "trebuie să te naşti din nou". În Ioan 3:7, Iisus îi spune lui Nicodim: "Trebuie să vă naşteţi din nou." În Biblie, Dumnezeu ne arată planul naşterii din nou, al mântuirii. Planul Său este simplu! Poţi fi mântuit, azi. Cum?

Mai întâi trebuie să realizezi că eşti păcătos. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Pentru că eşti păcătos, eşti condamnat la moarte. "Plata păcatului este moartea." (Romani 6:23). Aceasta include separare veşnică de Dumnezeu în iad. "Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata."(Evrei 9:27).

Dar Dumnezeu te-a iubit atât de mult că a dat pe singurul Său Fiu, Iisus, să poarte păcatul tău şi să moară în locul tău. Sângele lui Iisus a curs pentru tine, pentru că, "fără vărsare de sânge nu este iertare"(Evrei 9:22). Deşi nu înţelegem deplin cum, Dumnezeu a spus că păcatele mele şi ale tale au fost puse asupra lui Iisus şi El a murit în locul nostru. El a devenit înlocuitorul nostru.


"Dumnezeu ... porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască"(Fapte 17:30). Această pocăinţă este o schimbare a minţii, o minte care acum recunoaşte că omul este păcătos şi că Iisus a murit pentru noi pe cruce. În Fapte 16:30-31, temnicerul din Filipi l-a întrebat pe Pavel şi pe Sila: "Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Ei "i-au raspuns: crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit...". Pur şi simplu crede în El, ca fiind Cel ce a purtat păcatul tău, a murit în locul tău, a fost îngropat şi a înviat.
Amin.

vineri, 13 august 2010

Taina Preotiei sau a Hirotoniei

Taina Preotiei sau a Hirotoniei (Instituire: II Tim. 1, 6; I Tim. 3, 1; Tit. 1, 5) este taina introducerii in succesiunea apostolica a slujitorilor bisericesti, consacrati acelor slujiri pe care Apostolii le-au recunoscut ca fiind dupa porunca lui Hristos si fara de care identitatea si unitatea Bisericii vazute nu pot fi garantate. Hirotonia nu confera harisma si demnitatea Apostolilor, unice si netransmisibile. Ca membri ai grupului <>, Apostolii - simbolul poporului lui Dumnezeu - au un rol unic, netransferabil, de aceea, in aceasta pozitie, ei nu au succesori. Primind de la Hristos autoritatea sa lucreze in numele Lui (Luca 10, 16), si sa transmita mai departe ceea ce au primit, apostolii au instituit slujiri care au un caracter si o functie apostolica.


Aceste slujiri au forme diverse, dar ele au fost introduse sub supravegherea Apostolilor si prin punerea mainilor lor, ritual prin care se da autoritatea slujitorilor (cf. Fapte 13, 3; 20, 28).In ritualul Hirotoniei, cele doua elemente sunt inseparabile: punerea mainilor episcopului cu rugaciunea de invocare a Duhului Sfant, Care imparte un har special pentru o misiune specifica in Biserica si trimiterea de a sluji in numele lui Hristos dupa voia Sa. Slujitorii bisericesti (episcopi, preoti si diaconi) nu lucreaza in locul lui Hristos, ca si cand Acesta ar fi absent. Ei nu sunt propriu-zis vicari, reprezentanti sau inlocuitori. Ei au darul de a manifesta vazut, de a da garantie obiectiva despre prezenta continua si activa a lui Hristos cu poporul Sau.

Tocmai de aceea, numai episcopii si preotii hirotoniti in continuitate cu Apostolii pot sluji cu putera Duhului Sfant, spre predicarea Evangheliei, spre iertarea pacatelor, spre celebrarea tainelor. Numai ei sunt trimisi prin actul hirotoniei sa dea un semn eficient de lucrarea lui Hristos in mijlocul poporului.De altfel, in actul hirotoniei, pe care episcopul o savarseste in virtutea succesiunii apostolice: <>, Hristos este Cel ce pune mana. La hirotonia preotului, episcopul se roaga: <> ( Hirotonia preotului, Arhieraticon, p. 80).In orice act sacramental, arhierul bisericesc este slujitorul Marelui arhiereu ceresc: <> ( Hirotonia diaconului, Molitfelnic, p. 76).



Faptele Apostolilor (Cap. 6; 20, 28; 11, 29-30; 14, 23; 15, 2, 4, 23; 21, 8), ca si epistolele pauline (I Tim. 3, 1-13; 5, 17) atesta existenta distincta si complementara a celor trei slujiri sacerdotale, instituite prin hirotonie. In secolul urmator, Sfantul Ignatie al Antiohiei, el insusi episcop, va explica pe larg locul si simbolismul episcopului, preotului si diaconului ( Catre Filad., 4; Catre Magn., 6, 1; 3, 1-2; Catre Tral., 3, 1). Ca succesori ai Apostolilor, episcopii au o raspundere si o misiune apostolica. Episcopul este conducatorul unei Biserici locale, in calitate de membru al colegiului episcopal, colegiu care reprezinta grupul celor <>. Episcopul reprezinta Biserica universala si de aceea are autoritate in Biserica locala. E singurul care confera taina in cele trei trepte sau slujiri. Prezbiterii (preotii) exercita functiile sacerdotale in unitate diplina cu episcopii. Impreuna formeaza preotimea sau cinul preotesc care are raspundere de Biserica locala. Preotul primeste de la episcop raspunderea pastorala pentru o parohie.

Diaconii se afla in serviciul episcopului. Desi n-au preotia necesara savarsirii Tainelor, ei au diverse functii in Biserica: predicarea Evangheliei, diaconie.Preotia conferita prin Hirotonie se exercita in mai multe directii:- Predicarea Evangheliei (Efes. 3, 6-9) sau <> (Fapte 6,4), si nu numai simpla citire si interpretare a Sfintei Scripturi (Rom. 10, 14-15), care erau obligatorii si pentru sinagoga (Rom. 15, 4).

Predicarea Evangheliei inseamna, pe langa vestirea istorica a lui Iisus Hristos si invatatura Lui - si propovaduirea intr-o perspectiva eshatologica (Matei 24, 31). Desigur ca slujirea kerigmatica si misionara nu era privilegiul exclusiv al celor hirotoniti. Didahia mentioneaza profeti si didascali itineranti- Savarsirea Sfintelor Taine si in primul rand a Euharistiei (I Cor. 14, 16-17; I Tim. 2, 1). Prezbiterii nu sunt altceva decat <> (I Petru 4, 10). Adevarata Euharistie este cea celebrata de <> sau de cel caruia episcopul I-a ingaduit ( Catre Smirneni, 8, 1). - Slujirea pastorala (I Cor. 2, 18) care nu inseamna doar a conduce si a oficia, ci mai ales a pastori, adica a apara, a oferi o hrana, a intretine prin jertfa. Iisus Hristos Se numeste pe Sine <>, intrucat Isi pune viata pentru oile Sale (Ioan 10,11).


Prin porunca <> (Ioan 21, 16-18), Petru si ceilalti apostoli, ca si urmasii lor, sunt chemati sa actualizeze pentru fiecare generatie, loc si timp, actul in care Hristos insusi pe Sine S-a dat pentru viata lumii.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Întrebare: Este importantă rugăciunea în grup? Este rugăciunea în grup mai puternică decât rugăciunea individuală?




Răspuns: Rugăciunea în grup este o parte importantă a vieţii Bisericii, alături de închinare, doctrină sănătoasă, Masa Domnului şi părtăşie. Bisericile din creştinismul timpuriu se întâlneau în mod regulat pentru a învăţa doctrina prezentată de apostoli, pentru frângerea pâinii şi pentru a se ruga împreună (Faptele Apostolilor 2:42), această practică începând imediat după învierea Domnului Iisus (Faptele Apostolilor 1:14) şi continuând până în zilele noastre. Atunci când ne rugăm împreună cu alţi credincioşi, efectele pot fi foarte pozitive.



Rugăciunea în grup ne uneşte şi ne întăreşte întrucât împărtăşim aceeaşi credinţă. Acelaşi Duh Sfânt care locuieşte în fiecare credincios face ca inimile noastre să se bucure auzind laudele la adresa Domnului şi Mântuitorului nostru, participând împreună la o manifestare a părtăşiei şi comuniunii pe care altfel nu am putea să o găsim în altă parte.



Pentru aceia care pot fi singuri şi care se pot confrunta cu problemele vieţii, auzindu-i pe ceilalţi înălţându-le numele şi problemele la tronul de har al lui Dumnezeu poate să reprezinte o încurajare extraordinară. De asemenea, rugăciunea în grup ne zideşte în dragoste şi preocupare unii pentru alţii. Rugăciunea în grup îi învaţă de asemenea pe cei mai recent convertiţi cum să se roage şi cum să aibă părtăşie de calitate în Trupul lui Hristos. În acelaşi timp, rugăciunea în grup va fi doar o reflectare a inimilor fiecăruia dintre cei care participă. Noi suntem chemaţi să venim înaintea lui Dumnezeu în umilinţă (Iacov 4:10), adevăr (Psalmul 145:18) şi supunere (1 Ioan 3:21-22), cu mulţumiri (Filipeni 4:6) şi încredere (Evrei 4:16). Trist însă, rugăciunea în grup poate deveni o trambulină către oameni şi nu către Dumnezeu în dorinţa ca aceştia să acţioneze în favoarea îndeplinirii rugăciunilor.



Iisus a avertizat cu privire la acest comportament în Matei 6:5-8, acolo unde El ne-a îndemnat să nu fim făţarnici, să nu spunem rugăciuni lungi şi ipocrite, ci să ne rugăm în taină în intimitate pentru a evita să fim ispitiţi în acest sens.Nu există nici un pasaj al Scripturii unde să fie vreo sugestie ca rugăciunea în grup ar fi mai puternică decât rugăciunile individuale în sensul în care Dumnezeu răspunde acestor rugăciuni. Foarte multi creştini pun semnul de egalitate între rugăciune şi “a primi lucruri din partea lui Dumnezeu”, în acest sens rugăciunea în grup devine o ocazie de a recita o listă a dorinţelor noastre. Rugăciunile biblice au totuşi mai multe faţete, constând în întreaga noastră dorinţă de a intra într-o relaţie de comuniune apropiată cu Dumnezeul nostru, Cel care este sfânt, perfect şi drept.



Un astfel de Dumnezeu ar pleca urechea Sa la laudele şi adorarea creaturilor Sale aduce în abundenţă (Psalmul 27:4; 63:1-8), generând pocăinţă şi mărturisire din inimă (Psalmul 51; Luca 18:9-14), generează o atitudine extraordinară de mulţumire şi gratitudine (Filipeni 4:6; Coloseni 1:12), şi dă naştere unor modalităţi sincere de a ne ruga unii pentru alţii (2 Tesaloniceni 1:11; 2:16).Cererile de rugăciune nu se găseşte în rugăciunile Domnului Iisus sau ale lui Pavel decât în contextul în care dorinţele lor sunt întotdeauna în supunere faţă de voia lui Dumnezeu (Matei 26:39; 2 Corinteni 12:7-9). Astfel, rugăciunea reprezintă modalitatea de a ne exprima dorinţa de a colabora cu Dumnezeu pentru împlinirea planului Său, nicidecum pentru a încerca să Îl convingem să pună în aplicare planul sau dorinţele noastre.



Pe măsură ce abandonăm dorinţele noastre supunându-ne în schimb Celui care cunoaşte mult mai bine decât oricine circumstanţele în care ne aflăm şi care “ştie de ce aveţi nevoie mai înainte să-I cereţi voi” (Matei 6:8), rugăciunile noastre ajung unde trebuie. Rugăciunile făcute într-o atitudine de supunere faţă de voinţa divină capătă întotdeauna răspunsuri pozitive, indiferent dacă sunt înălţate de o singură persoană sau dacă sunt făcute de o mie de persoane. Aceasta este adevărata putere a rugăciunii.Ideea că rugăciunile în grup ar putea să fie mai influente înaintea lui Dumnezeu provine din interpretarea eronată a textului din Matei 18:19-20:



“Vă mai spun, iarăşi, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. Aceste versete provin dintr-un pasaj biblic mai mare care se referă la ce anume trebuie făcut pentru a disciplina un credincios care păcătuieşte.



A interpreta aceste versete ca şi cum Dumnezeu promite credincioşilor un fel de cec în alb pentru orice ar putea ei să Îi ceară, indiferent dacă ar fi un lucru păcătos sau nebunesc, nu numai că nu s-ar putea încadra în contexul disciplinei în biserică despre care se vorbeşte acolo, ci chiar neagă restul Sfintelor Scripturi, în special a suveranităţii lui Dumnezeu şi a multitudinii de porunci adresate de El credincioşilor pentru a fi supuşi voii Sale şi a nimic altceva.De asemenea, a crede că acolo unde sunt “doi sau trei adunaţi” pentru rugăciune aduce ceva magic rugăciunilor lor şi că asta se aplică automat rugăciunilor este nonsens. Desigur că Domnul Iisus este prezent unde sunt doi sau trei adunaţi pentru rugăciune, însă El este în mod egal prezent atunci când un credincios se roagă singur, în intimitate, chiar şi dacă persoana respectivă este separată la o distanţă de o mie de kilometri faţă de toate celelalte.



Interpretarea eronată a acestor versete ne arată de ce este important să citim şi să înţelegem pasajele biblice în contextul apropiat şi în acelaşi timp în lumina întregii Scripturi.

miercuri, 5 mai 2010

Iata Eu Vin in Curand!


Semnele vremurilor din URMA se implinesc,se deruleaza inaintea ochilor nostri.Suntem generatia ce va vedea Sfarsitul Vremurilor . Odata cu instaurarea NOII ORDINI MONDIALE se va ridica antihrist , omul faradelegii , fiul pierzarii.


DOMNUL Iisus Hristos te cheama la Mantuire, si DACA crezi in EL din toata inima ca este DOMNUL si Mantuitorul, Fiul Lui DUMNEZEU,DOMNULcare a murit in locul tau pe cruce din pricina pacatelor tale si ale intregii lumi, DACA te pocaiesti de viata pacatoasa in care ai trait pana acum si-L urmezi cu credinciosie pana la Sfarsit cand El te va chema Acasa , primesti in dar


Iertarea Pacatelor si Viata Vesnica in Imparatia Cerurilor.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. (Efeseni cap.2:8,9) .