miercuri, 10 noiembrie 2010

Cum pot fi mântuit!

Prietene, îti pun cea mai importantă întrebare a vieţii. Bucuria sau suferinţa ta pentru toată veşnicia depinde de răspunsul tău. Întrebarea este: "Esti mântuit?" Nu este o întrebare despre cât de bun eşti, nici dacă eşti membru al unei biserici ci "eşti tu mântuit?" "Eşti sigur că vei merge în cer când vei muri?"

Dumnezeu spune că pentru a merge în cer, "trebuie să te naşti din nou". În Ioan 3:7, Iisus îi spune lui Nicodim: "Trebuie să vă naşteţi din nou." În Biblie, Dumnezeu ne arată planul naşterii din nou, al mântuirii. Planul Său este simplu! Poţi fi mântuit, azi. Cum?

Mai întâi trebuie să realizezi că eşti păcătos. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Pentru că eşti păcătos, eşti condamnat la moarte. "Plata păcatului este moartea." (Romani 6:23). Aceasta include separare veşnică de Dumnezeu în iad. "Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata."(Evrei 9:27).

Dar Dumnezeu te-a iubit atât de mult că a dat pe singurul Său Fiu, Iisus, să poarte păcatul tău şi să moară în locul tău. Sângele lui Iisus a curs pentru tine, pentru că, "fără vărsare de sânge nu este iertare"(Evrei 9:22). Deşi nu înţelegem deplin cum, Dumnezeu a spus că păcatele mele şi ale tale au fost puse asupra lui Iisus şi El a murit în locul nostru. El a devenit înlocuitorul nostru.


"Dumnezeu ... porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască"(Fapte 17:30). Această pocăinţă este o schimbare a minţii, o minte care acum recunoaşte că omul este păcătos şi că Iisus a murit pentru noi pe cruce. În Fapte 16:30-31, temnicerul din Filipi l-a întrebat pe Pavel şi pe Sila: "Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Ei "i-au raspuns: crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit...". Pur şi simplu crede în El, ca fiind Cel ce a purtat păcatul tău, a murit în locul tău, a fost îngropat şi a înviat.
Amin.

vineri, 13 august 2010

Taina Preotiei sau a Hirotoniei

Taina Preotiei sau a Hirotoniei (Instituire: II Tim. 1, 6; I Tim. 3, 1; Tit. 1, 5) este taina introducerii in succesiunea apostolica a slujitorilor bisericesti, consacrati acelor slujiri pe care Apostolii le-au recunoscut ca fiind dupa porunca lui Hristos si fara de care identitatea si unitatea Bisericii vazute nu pot fi garantate. Hirotonia nu confera harisma si demnitatea Apostolilor, unice si netransmisibile. Ca membri ai grupului <>, Apostolii - simbolul poporului lui Dumnezeu - au un rol unic, netransferabil, de aceea, in aceasta pozitie, ei nu au succesori. Primind de la Hristos autoritatea sa lucreze in numele Lui (Luca 10, 16), si sa transmita mai departe ceea ce au primit, apostolii au instituit slujiri care au un caracter si o functie apostolica.


Aceste slujiri au forme diverse, dar ele au fost introduse sub supravegherea Apostolilor si prin punerea mainilor lor, ritual prin care se da autoritatea slujitorilor (cf. Fapte 13, 3; 20, 28).In ritualul Hirotoniei, cele doua elemente sunt inseparabile: punerea mainilor episcopului cu rugaciunea de invocare a Duhului Sfant, Care imparte un har special pentru o misiune specifica in Biserica si trimiterea de a sluji in numele lui Hristos dupa voia Sa. Slujitorii bisericesti (episcopi, preoti si diaconi) nu lucreaza in locul lui Hristos, ca si cand Acesta ar fi absent. Ei nu sunt propriu-zis vicari, reprezentanti sau inlocuitori. Ei au darul de a manifesta vazut, de a da garantie obiectiva despre prezenta continua si activa a lui Hristos cu poporul Sau.

Tocmai de aceea, numai episcopii si preotii hirotoniti in continuitate cu Apostolii pot sluji cu putera Duhului Sfant, spre predicarea Evangheliei, spre iertarea pacatelor, spre celebrarea tainelor. Numai ei sunt trimisi prin actul hirotoniei sa dea un semn eficient de lucrarea lui Hristos in mijlocul poporului.De altfel, in actul hirotoniei, pe care episcopul o savarseste in virtutea succesiunii apostolice: <>, Hristos este Cel ce pune mana. La hirotonia preotului, episcopul se roaga: <> ( Hirotonia preotului, Arhieraticon, p. 80).In orice act sacramental, arhierul bisericesc este slujitorul Marelui arhiereu ceresc: <> ( Hirotonia diaconului, Molitfelnic, p. 76).



Faptele Apostolilor (Cap. 6; 20, 28; 11, 29-30; 14, 23; 15, 2, 4, 23; 21, 8), ca si epistolele pauline (I Tim. 3, 1-13; 5, 17) atesta existenta distincta si complementara a celor trei slujiri sacerdotale, instituite prin hirotonie. In secolul urmator, Sfantul Ignatie al Antiohiei, el insusi episcop, va explica pe larg locul si simbolismul episcopului, preotului si diaconului ( Catre Filad., 4; Catre Magn., 6, 1; 3, 1-2; Catre Tral., 3, 1). Ca succesori ai Apostolilor, episcopii au o raspundere si o misiune apostolica. Episcopul este conducatorul unei Biserici locale, in calitate de membru al colegiului episcopal, colegiu care reprezinta grupul celor <>. Episcopul reprezinta Biserica universala si de aceea are autoritate in Biserica locala. E singurul care confera taina in cele trei trepte sau slujiri. Prezbiterii (preotii) exercita functiile sacerdotale in unitate diplina cu episcopii. Impreuna formeaza preotimea sau cinul preotesc care are raspundere de Biserica locala. Preotul primeste de la episcop raspunderea pastorala pentru o parohie.

Diaconii se afla in serviciul episcopului. Desi n-au preotia necesara savarsirii Tainelor, ei au diverse functii in Biserica: predicarea Evangheliei, diaconie.Preotia conferita prin Hirotonie se exercita in mai multe directii:- Predicarea Evangheliei (Efes. 3, 6-9) sau <> (Fapte 6,4), si nu numai simpla citire si interpretare a Sfintei Scripturi (Rom. 10, 14-15), care erau obligatorii si pentru sinagoga (Rom. 15, 4).

Predicarea Evangheliei inseamna, pe langa vestirea istorica a lui Iisus Hristos si invatatura Lui - si propovaduirea intr-o perspectiva eshatologica (Matei 24, 31). Desigur ca slujirea kerigmatica si misionara nu era privilegiul exclusiv al celor hirotoniti. Didahia mentioneaza profeti si didascali itineranti- Savarsirea Sfintelor Taine si in primul rand a Euharistiei (I Cor. 14, 16-17; I Tim. 2, 1). Prezbiterii nu sunt altceva decat <> (I Petru 4, 10). Adevarata Euharistie este cea celebrata de <> sau de cel caruia episcopul I-a ingaduit ( Catre Smirneni, 8, 1). - Slujirea pastorala (I Cor. 2, 18) care nu inseamna doar a conduce si a oficia, ci mai ales a pastori, adica a apara, a oferi o hrana, a intretine prin jertfa. Iisus Hristos Se numeste pe Sine <>, intrucat Isi pune viata pentru oile Sale (Ioan 10,11).


Prin porunca <> (Ioan 21, 16-18), Petru si ceilalti apostoli, ca si urmasii lor, sunt chemati sa actualizeze pentru fiecare generatie, loc si timp, actul in care Hristos insusi pe Sine S-a dat pentru viata lumii.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Întrebare: Este importantă rugăciunea în grup? Este rugăciunea în grup mai puternică decât rugăciunea individuală?




Răspuns: Rugăciunea în grup este o parte importantă a vieţii Bisericii, alături de închinare, doctrină sănătoasă, Masa Domnului şi părtăşie. Bisericile din creştinismul timpuriu se întâlneau în mod regulat pentru a învăţa doctrina prezentată de apostoli, pentru frângerea pâinii şi pentru a se ruga împreună (Faptele Apostolilor 2:42), această practică începând imediat după învierea Domnului Iisus (Faptele Apostolilor 1:14) şi continuând până în zilele noastre. Atunci când ne rugăm împreună cu alţi credincioşi, efectele pot fi foarte pozitive.



Rugăciunea în grup ne uneşte şi ne întăreşte întrucât împărtăşim aceeaşi credinţă. Acelaşi Duh Sfânt care locuieşte în fiecare credincios face ca inimile noastre să se bucure auzind laudele la adresa Domnului şi Mântuitorului nostru, participând împreună la o manifestare a părtăşiei şi comuniunii pe care altfel nu am putea să o găsim în altă parte.



Pentru aceia care pot fi singuri şi care se pot confrunta cu problemele vieţii, auzindu-i pe ceilalţi înălţându-le numele şi problemele la tronul de har al lui Dumnezeu poate să reprezinte o încurajare extraordinară. De asemenea, rugăciunea în grup ne zideşte în dragoste şi preocupare unii pentru alţii. Rugăciunea în grup îi învaţă de asemenea pe cei mai recent convertiţi cum să se roage şi cum să aibă părtăşie de calitate în Trupul lui Hristos. În acelaşi timp, rugăciunea în grup va fi doar o reflectare a inimilor fiecăruia dintre cei care participă. Noi suntem chemaţi să venim înaintea lui Dumnezeu în umilinţă (Iacov 4:10), adevăr (Psalmul 145:18) şi supunere (1 Ioan 3:21-22), cu mulţumiri (Filipeni 4:6) şi încredere (Evrei 4:16). Trist însă, rugăciunea în grup poate deveni o trambulină către oameni şi nu către Dumnezeu în dorinţa ca aceştia să acţioneze în favoarea îndeplinirii rugăciunilor.



Iisus a avertizat cu privire la acest comportament în Matei 6:5-8, acolo unde El ne-a îndemnat să nu fim făţarnici, să nu spunem rugăciuni lungi şi ipocrite, ci să ne rugăm în taină în intimitate pentru a evita să fim ispitiţi în acest sens.Nu există nici un pasaj al Scripturii unde să fie vreo sugestie ca rugăciunea în grup ar fi mai puternică decât rugăciunile individuale în sensul în care Dumnezeu răspunde acestor rugăciuni. Foarte multi creştini pun semnul de egalitate între rugăciune şi “a primi lucruri din partea lui Dumnezeu”, în acest sens rugăciunea în grup devine o ocazie de a recita o listă a dorinţelor noastre. Rugăciunile biblice au totuşi mai multe faţete, constând în întreaga noastră dorinţă de a intra într-o relaţie de comuniune apropiată cu Dumnezeul nostru, Cel care este sfânt, perfect şi drept.



Un astfel de Dumnezeu ar pleca urechea Sa la laudele şi adorarea creaturilor Sale aduce în abundenţă (Psalmul 27:4; 63:1-8), generând pocăinţă şi mărturisire din inimă (Psalmul 51; Luca 18:9-14), generează o atitudine extraordinară de mulţumire şi gratitudine (Filipeni 4:6; Coloseni 1:12), şi dă naştere unor modalităţi sincere de a ne ruga unii pentru alţii (2 Tesaloniceni 1:11; 2:16).Cererile de rugăciune nu se găseşte în rugăciunile Domnului Iisus sau ale lui Pavel decât în contextul în care dorinţele lor sunt întotdeauna în supunere faţă de voia lui Dumnezeu (Matei 26:39; 2 Corinteni 12:7-9). Astfel, rugăciunea reprezintă modalitatea de a ne exprima dorinţa de a colabora cu Dumnezeu pentru împlinirea planului Său, nicidecum pentru a încerca să Îl convingem să pună în aplicare planul sau dorinţele noastre.



Pe măsură ce abandonăm dorinţele noastre supunându-ne în schimb Celui care cunoaşte mult mai bine decât oricine circumstanţele în care ne aflăm şi care “ştie de ce aveţi nevoie mai înainte să-I cereţi voi” (Matei 6:8), rugăciunile noastre ajung unde trebuie. Rugăciunile făcute într-o atitudine de supunere faţă de voinţa divină capătă întotdeauna răspunsuri pozitive, indiferent dacă sunt înălţate de o singură persoană sau dacă sunt făcute de o mie de persoane. Aceasta este adevărata putere a rugăciunii.Ideea că rugăciunile în grup ar putea să fie mai influente înaintea lui Dumnezeu provine din interpretarea eronată a textului din Matei 18:19-20:



“Vă mai spun, iarăşi, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. Aceste versete provin dintr-un pasaj biblic mai mare care se referă la ce anume trebuie făcut pentru a disciplina un credincios care păcătuieşte.



A interpreta aceste versete ca şi cum Dumnezeu promite credincioşilor un fel de cec în alb pentru orice ar putea ei să Îi ceară, indiferent dacă ar fi un lucru păcătos sau nebunesc, nu numai că nu s-ar putea încadra în contexul disciplinei în biserică despre care se vorbeşte acolo, ci chiar neagă restul Sfintelor Scripturi, în special a suveranităţii lui Dumnezeu şi a multitudinii de porunci adresate de El credincioşilor pentru a fi supuşi voii Sale şi a nimic altceva.De asemenea, a crede că acolo unde sunt “doi sau trei adunaţi” pentru rugăciune aduce ceva magic rugăciunilor lor şi că asta se aplică automat rugăciunilor este nonsens. Desigur că Domnul Iisus este prezent unde sunt doi sau trei adunaţi pentru rugăciune, însă El este în mod egal prezent atunci când un credincios se roagă singur, în intimitate, chiar şi dacă persoana respectivă este separată la o distanţă de o mie de kilometri faţă de toate celelalte.



Interpretarea eronată a acestor versete ne arată de ce este important să citim şi să înţelegem pasajele biblice în contextul apropiat şi în acelaşi timp în lumina întregii Scripturi.

miercuri, 5 mai 2010

Iata Eu Vin in Curand!


Semnele vremurilor din URMA se implinesc,se deruleaza inaintea ochilor nostri.Suntem generatia ce va vedea Sfarsitul Vremurilor . Odata cu instaurarea NOII ORDINI MONDIALE se va ridica antihrist , omul faradelegii , fiul pierzarii.


DOMNUL Iisus Hristos te cheama la Mantuire, si DACA crezi in EL din toata inima ca este DOMNUL si Mantuitorul, Fiul Lui DUMNEZEU,DOMNULcare a murit in locul tau pe cruce din pricina pacatelor tale si ale intregii lumi, DACA te pocaiesti de viata pacatoasa in care ai trait pana acum si-L urmezi cu credinciosie pana la Sfarsit cand El te va chema Acasa , primesti in dar


Iertarea Pacatelor si Viata Vesnica in Imparatia Cerurilor.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. (Efeseni cap.2:8,9) .

sâmbătă, 1 mai 2010

A trăit 70 ani fără hrană sau apă: secretul Prahlad Jani.


El pretinde să trăiască 70 ani fără hrană sau apă. Corpul lui nu prezintă semne de malnutriţie şi ar putea ascunde un secret faptul că Departamentul de Apărare indian spera sa profite. Continuaţi lectură această povestire Prahlad Jani este ţinut sub observaţie în spital aproape de Ahmedabad, India.


El a fost spitalizat timp de sase zile, iar de atunci nu a atins alimente sau apă. Departamentul Apararii este monitorizarea îndeaproape pentru a vedea dacă acest om este cu adevărat capabil să trăiască aşa cum spune el: Jani nu spune să se atingă de alimente solide sau lichide de şaptezeci de ani. Secretul ei ar putea salva vieţi şi de a ajuta soldaţii în situaţii de urgenţă. Potrivit medicilor care l-au examinat corpul său, în ciuda vârstei sale avansate, nu prezintă semne de malnutriţie sau deshidratare.


Jani a spus povestea lui: el a părăsit casa părintească la şapte ani să se aventureze singur în lume ca "sadhu rătăcitor". Sasdhu literalmente înseamnă "om sfânt", şi este o figură a credinţei hinduse. Se crede că o viaţă fluxurile de forţă prin intermediul organismului de aceste şamani în măsură să trăiască cu forţa spirituală numai. Jani crede să fie sprijinită de o zeita care-l hrăneşte cu un "elixir" printr-o gaură în cerul gurii ei. Analiza de un medic specialist în studii supranaturale au confirmat capacitatea sa de a trăi fără sprijin, dar alti medici au fost dispuşi să înveţe, marca un "infractor de oameni săraci"


Având în vedere interesul dumneavoastră, se pare că Departamentul Apararii, practic sa cred: ei cred că Jani le pot învăţa cum să supravieţuiască în condiţii extreme, până la ajutorul ajunge. "Dacă ceea ce spune acest om a fost dovezi ştiinţifice care ar fi o descoperire senzationala în domeniul ştiinţei", a declarat dr. Ilavazhagan, director al Departamentului de fiziologie .. "Ne-ar putea salva vieţi în caz de dezastre naturale sau condiţii extreme, la altitudini mari, subacvatice şi în toate situaţiile în care sunt o provocare pentru fiinţele umane.


Putem să educe oamenii şi poporului nostru de a supravieţui în condiţii adverse, cu puţine sau rezervele alimentare. " Jani este în spital, sub observaţie. Nici mănâncă, nici de băut, şi nu produce urină. În ciuda totul rămâne sănătos, strălucitor şi receptiv. Medicii l ţină sub observaţie timp de 15 zile, o perioadă suficientă de timp, deoarece, în cazul persoanelor normale apare scade tonusul muscular, deshidratare, scădere în greutate şi oboseală. În credinta hindusa, postul este o practică comună.


Adesea "cea mai sfanta" nu mănâncă pentru zile: înregistrarea curentă este de 74 de zile consecutive de repaus alimentar.


sâmbătă, 24 aprilie 2010

Iisus bate la usa ta...


Daca Domnul Iisus ar bate la usa ta, te-ai uita pe vizor, si L-ai vedea…

* ar trebui sa-ti schimbi hainele inainte de-ai deschide usa?

* ar trebui sa ascunzi ziarele murdare pe care le citeai?

* ar trebui sa ascunzi casetele cu muzica lumeasca pe care o asculti de obicei si sa scoti cartea de cantari?

* ai putea sa-i deschizi usa si sa-L primesti imediat sau ar trebui sa te pregatesti mai intai?

* ma-ntreb daca Salvatorul ar sta cu tine vreo 2 sau 3 zile, ai face ceea ce faci de obicei?

* ai vorbi asa cum vorbesti de obicei?

* viata ta s-ar desfasura in acelasi mod ca si acum?

* L-ai duce pe Domnul Iisus cu tine acolo unde te duci de obicei?
sau, ti-ai schimba modul de viata pentru timpul cat El ar fi cu tine?

* ti-ar face placere sa-Ti intalneasca prietenii tai cei mai apropiati?

* nu cumva te-ai bucura daca ei ar sta la distanta de tine pentru timpul cat Domnul ti-ar fi oaspete?

* te-ai bucura daca ti-ar spune ca vrea sa stea cu tine pentru totdeauna?

* nu cumva ai rasufla usurat cand ti-ar spune ca pleaca?

Ar fi interesant sa stii ce ai face daca Domnul Iisus ar veni, in mod fizic, sa petreaca o bucata de timp cu tine.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

La Umbra Crucii Tale!


Fie ca noaptea Sfanta a Invierii sa va lumineze sufletele si drumul vietii si sa daruiasca gandurilor voastre bucuria si puritatea Iubirii Inviate !


Fie ca noaptea Sfanta a Invierii sa va lumineze sufletele si drumul vietii si sa daruiasca gandurilor voastre bucuria si puritatea Iubirii Inviate !

vineri, 19 martie 2010

Despre Iubirea Aproapelui


Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile de puse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute.


Un exemplu este oferit de telefonia mobila: oamenii vorbesc foarte mult unii cu altii, dar vorbele lor nu ii apropie. Oamenii isi impartasesc unii altora din propria singuratate. Dumnezeu e singurul care poate alunga aceasta singuratate si Care poate pune in locul ramas implinirea dragostei...


- Parinte, as vrea sa ne spuneti cateva cuvinte depre iubirea aproapelui.

- Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura:


"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta".


Si tot Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". "Pacea Mea dau voua." "Iubiti-va, ca lumea sa cunoasca ca sunteti ucenicii Mei." "Dragostea nu cade niciodata."


Iata de unde vom porni sa discutam despre iubirea aproapelui.

- Cine este aproapele nostru?- Nu trebuie sa vedem in aproapele nostru numai pe cel care este de aceeasi credinta, de aceeasi mentalitate, de aceeasi traire duhovniceasca.

Noi trebuie sa ne raportam din punct de vedere social la iubirea umana. Asta este in primul rand iubirea despre care vom vorbi.


Iubirea umana este respectarea semenului. Deci noi trebuie sa iubim orice faptura de sub soare, indiferent de religie, de parere si de opinie. Si intalnim acest lucru in societatea in care traim. Relatiile intre statele lumii sunt bazate pe legaturi diplomatice, economice, financiare, de intrajutorare reciproca, mass-media, crucea rosie si asa mai departe.

Ei, aceasta iubire a omului de catre om si a omului catre om, este explicata prin cuvantul Apostolului Pavel care spune clar: "Paganii fac din fire cele ale legii..." Mai intervine insa un lucru: aproapele meu, ca sa inteleaga forma in care eu il iubesc, trebuie sa inteleaga ce este iubirea.

- Ce este iubirea?


- Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.


- Ne puteti da un exemplu?


- Un parinte al Patericului tot spunea fiecaruia: "Eu, intr-o zi, am sa ajung imparat". Odata, paganii au luat in robie un monah mai batran. Parintele le-a spus: "Lasati-l pe el liber si luati-ma pe mine in schimbul lui, ca eu va sunt mai de folos, si va dau si sapte arginti." Iar in clipa in care i-au taiat capul, batranul s-a aratat in biserica unde preotul slujea Sfanta Liturghie la manastire, si toti l-au vazut cu duhul si au auzit ca el a spus: "Acum sunt cu adevarat imparat, pentru ca mi-am pus viata pentru aproapele".


Iata o forma de manifestare a iubirii.


- Cate feluri de iubire exista?


- Un mod de iubire este iubirea sociala sau iubirea agapica, intrajutorarea. Cei sapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniti ca sa slujeasca la mese, sa se indeletniceasca cu cuvantul, sa le protejeze pe femeile vrednice si care erau neluate in seama la mesele crestine, cand se faceau intrajutorarile. Acolo totul era de obste.Un alt mod de iubire este iubirea duhovniceasca.


Si aici intra iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul si din toata inima. Cand vorbesc de iubirea aproapelui, ma raportez numai la iubirea dintre oameni. Aceasta iubire trebuie sa aiba la baza principiul dumnezeiesc, principiul uman si principiul sufletesc. Principiul uman: "Daca nu esti om, nu poti sa iubesti". Om nu ca persoana, ci ca traire.


Daca nu esti duhovnicesc, n-ai sa poti iubi pentru ca ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodata n-ai sa poti vorbi sau trai in iubire daca nu ai fost vreodata implicat in ea.Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea inseamna lacrimi, suferinta, parere de rau. Iubirea inseamna a te gandi, a te implica, a trai, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mangaia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Cand este vorba sa-l aleg pe aproapele meu, problema se imparte si este foarte fina.Chiar Mantuitorul, la un moment dat, intreaba intr-una din cuvantarile Sale:


"Iertam sau facem dreptate?"


Cand iubeste Dumnezeu? Cand iarta sau cand face dreptate? In ambele cazuri iubeste. Atata timp cat face dreptate, pedepseste pentru a curma pacatul, tot din iubire, caci, daca nu s-ar curma pacatul, s-ar strica si altii in raport cu forma pacatului, iar in momentul in care Mantuitorul iarta, la fel iubeste.


- Cum se manifesta iubirea?-


Ca si crestini, noi trebuie sa traim iubirea crestina. Conform principiilor scripturistice si patristice, iubirea crestina nu-ti da voie sa urasti absolut pe nimeni. Si Mantuitorul arata clar ca cine poarta ura pe aproapele, mincinos este chiar daca spune ca-L iu beste pe Dumnezeu. Cine poarta ura, pacat de moarte savarseste. In vrajmasul tau sa arunci cu paine si cu sare, ca sa gramadesti pe capul lui carbuni aprinsi. Daca el blesteama, tu sa-l binecuvantezi, daca el uraste, tu sa-l iubesti, ca sa se implineasca legea lui Hristos.


Dar, ca sa se implineasca legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie si de demnitate. Sunt cazuri in care noi, daca iubim, trebuie sa si alegem. Si uite ce frumos spune Mantuitorul prin gura Apostolului Pavel, in epistola catre Tit: "De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te". Si iarasi spune: "De-ti greseste fratele tau, iarta-l intre el si tine; si de l-ai castigat pe fratele tau, lucru bun ai facut; de-ti greseste fratele tau cearta-l intre el si inca doi-trei; si de l-ai castigat, bun lucru ai facut; de-ti greseste fratele tau, cearta-l intre tine si sobor, iar daca nici de sfatul soborului, adica de Biserica, nu asculta, sa-ti fie tie ca un strain si ca un vames".Sfantul Ioan Gura de Aur spune in scrierile sale: "


Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".- Dar poate ca oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decat zice sfantul si ii iubesc pe eretici, fara sa se gandeasca la mantuirea acestora...- Da. "S-au amestecat lor, s-au amestecat intre neamuri si au deprins lucrurile lor si mancarea fiind in gura lor, a venit peste dansii mania lui Dumnezeu si i-a pierdut pe ei", spune in Psalmi. Iar invatatura Scripturii si a Sfintilor Parinti spune asa: "Cu omul eretic la masa sa nu stai si buna ziua sa nu-i dai".- Pana unde merge iubirea de aproapele?- Avem exemplul cu femeia desfranata, in care Mantuitorul, iubind pe pacatosi, nu vrea sa-i judece si sa-i piarda, ci sa-i mantuiasca. Este o iubire inalta. Spune Sfantul Ioan Evanghelistul:


"Adevarata viata vesnica este ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Fiul Tau Iisus Hristos pe care L-ai trimis in lume ca sa mantuiasca neamurile". Sau: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat la moarte si la ce fel de moarte, moarte pe cruce".


Iata modelul absolut al iubirii nemarginite. Iata modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine in viata noastra si vrea sa ne arate ca, atunci cand este vorba despre aproapele, noi trebuie sa mergem pana la jertfa. Cine greseste una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru ca, daca iubesti pe aproapele, nu poti sa furi, nu poti sa ravnesti bunul lui cu viclesug, nu poti sa iei in desert numele lui Dumnezeu, nu poti sa nu-ti cinstesti parintii, nu poti sa ucizi, sa curvesti, nu poti sa urasti si asa mai departe.


- Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia.


Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.


- Puteti sa detaliati?


- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?"


Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus:


"Osteneala tineretii este odihna batranetii".Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca?


Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte?


Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."- Exista foarte multe astfel de cazuri.- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad.


Ce, vrei sa pari mai dramatica?


Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.- Cum se implica Biserica in asistenta sociala?- Biserica a facut niste pasi enormi, pozitivi, tinand cont de vasiliade, de acele opere de binefacere ale Sfantului Vasile cel Mare, sau de viata agapica a primilor crestini, in care totul se impartea din dragoste, ca intr-o viata de obste.


S-au facut cantine sociale pentru saraci, bucatarii sociale pentru nevoiasi, s-au facut mici colectari de fonduri cum este cutia milei sau ajutorul social, fondul central misionar, ajutorarea unor familii nevoiase, a unor familii cu copii multi. Dar, mai mult decat orice, Biserica a facut un pas pozitiv in acest domeniu prin infiintarea sectiei de asistenta sociala in Facultatile de Teologie.- Care este rolul asistentului social in societate?


- Asistentul social trebuie sa indeplineasca trei conditii. Sa fie un bun credincios, sa fie un bun psiholog si sa fie un bun analist. Fiecare parohie sau fiecare protopopiat trebuie sa aiba un asistent social care sa circule din casa in casa si sa constate necesitatea ajutorului bisericesc, prin intermediul Mantuitorului Iisus Hristos, pe principiul milei crestine. Acelor persoane care intrunesc conditiile de a fi ajutorati social de biserica, adica vaduvele, batranii cu fonduri minime financiare, oamenii parasiti, uitati de copii, cu o viata crestina corespunzatoare - buni credinciosi, evlaviosi, rabdatori, care solicita preotul pentru spovedanie, pentru Impartasanie


- Biserica le este cu adevarat o mama spirituala.Mi se pare firesc ca Biserica sa nu-i ajute decat pe cei care cu adevarat merita, pe cei care cu adevarat sunt oamenii Bisericii, si nu pe tot felul de boschetari si betivi, desfranati, tot felul de lepadati de credinta, care, in ultimul moment, constransi de situatia in care se afla - sociala, morala, economica sau financiara - alearga repede la sanul Bisericii, ca Biserica e o mama buna si trebuie sa le treaca pe toate cu vederea. Daca ar face asa, unii oameni ar crede ca se poate trai nemuncind.


Apostolul Pavel spune clar: "Cine nu lucreaza nici sa nu manance"; si iarasi in Psaltire spune clar: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara". La fel se zice si in rugaciunea inceperii lucrului. Si iarasi Mantuitorul Iisus Hristos spune clar: "Tatal meu lucreaza si Eu lucrez". Orice om trebuie sa faca ceva.Daca in cooperativa invalizilor, ologii, orbii, chiorii, blegii, paralizatii si betegii pot sa faca perii, maturi, tesaturi ornamentale, sa faca tot felul de impletituri artistice, de menaj sau de uz casnic, atunci unul care intr-adevar este sanatos si apt de munca poate sa isi ia serviciu si sa o ia pe calea adevarului. Iar cand Biserica constata ca un om vicios are deja un an, doi, de indreptare in viata crestina, atunci merita sa faca si ea un efort si sa-l ajute.- Care este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba crestinii fata de cersetori?


- Miluirea cersetorilor este o alta forma de ajutorare sociala. Stim prea bine din viata Sfantului Patriarh Ioan al Alexandriei ca la el a venit un cersetor de mai multe ori intr-o zi. Sluga l-a intrebat pe patriarh: "Da' de cate ori o sa-i dam astuia, c-a fost de sase sau sapte ori?" Patriarhul i-a raspuns: "Da-i, ca e mai bine asa..." A saptea oara cand a venit cersetorul i-a spus patriarhului: "Lui Hristos I-ai dat". Si in clipa aceea a zburat in chip luminos la cer. Patriarhului i s-a dat numele de "cel milostiv", fiind cel mai milostiv patriarh cunoscut in istoria bisericeasca.Dar sa ne fie iertata indrazneala, consider un act total necaritabil miluirea fumatorilor, miluirea betivanilor, miluirea desfranatilor si a cersetorilor prefacuti.


Eu, personal, ca preot, nu obisnuiesc sa resping cersetorii sau sa-i las cu mana intinsa; dar le dau in raport de cateheza pe care o cunosc. Daca vine un cersetor la o manastire, o femeie, de exemplu, cu trei copii, o intreb: "Stii Tatal nostru?" "Da." "Stii Crezul?" "Da." "Stii Psalmul 50?" "Da." "Stii rugaciunile de dimineata?" "Da." "Postesti miercurea si vinerea?" "Da." Atunci ii dau de pomana o suta de mii. Daca stie numai "Tatal Nostru", "Crezul" si "Ingerasul", ii dau numai 50.000. Daca stie numai "Ingerasul", ii dau 10.000.


Pentru ca ea trebuie sa-si faca obligatoriu cateheza crestina, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu cerseste, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu i se face milostenia, pentru ca nu exista un dumnezeu al crestinilor evlaviosi, care sunt luati drept monstri de naivitate, sau sunt luati drept naivii care pot fi scotociti in buzunare prin metode si tertipuri inventate pe principiul simfoniei la crimilor, al parodiei vorbelor frumoase si pompoase sau al sentimentalismelor pioase.Spune Sfantul Tihon de Zadonsk:


"Adevaratul miluitor este cel care si zideste cand miluieste". Scriptura spune: "Sa asude milostenia in mana ta", ca nu cumva, facand milostenie, sa starnesti viciile si patimile, lenea, trandavia, nepasarea, amanarea, dezinteresul, lancezeala. Cel ce a cersit nu trebuie sa-si faca din cersetorie completarea lucrurilor proprii din familie. Cersetoria nu face altceva decat sa amelioreze o stare de moment.Daca un om flamand cerseste o paine, merita sa i-o dai, fiindca s-a saturat, a baut apa si, in numele lui Hristos, l-ai hranit.


Dar nu esti obligat sa-i cumperi paine pentru inca o luna sau pentru o saptamana. Dupa un principiu al Scripturii, "cine se multumeste cu putin are parte de mult". Iata un proverb frumos, romanesc, potrivit tuturor cersetorilor: "Furnica nu face musuroi cu lopata, ci cu gura". Daca are rabdare sa astepte picatura cu picatura, si aceea este o osteneala, atunci merita sa ia banut cu banut si sa faca ce crede cu ei.


***Lumea de astazi are mare nevoie de dragoste. Si, in loc sa faca efortul de a cauta dragostea cea adevarata, oamenii se multumesc sa o inlocuiasca prin tot felul de surogate. Parintele Calistrat ne spune:


"Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa". O astfel de marturie nu este prea placuta. Pentru ca loveste cu toporul in iubirea surogat, in iubirea pe care ne-o vinde la pret atat de ieftin vrajmasul mantuirii noastre.Oamenii vorbesc despre iubire, considerand ca, prin aceasta indelunga vorbire, vor alunga singuratatea din ini mile lor.


Dar inima nu se satura cu minciuni. Inima are nevoie de dragoste adevarata.Cuvintele parintelui Calistrat despre dragoste nu fac altceva decat sa ajute inima sa nu primeasca zgura patimasa a vremurilor pe care le traim. Intr-o lume care face din ajutorarea cersetorilor dovada fundamentala a iubirii semenilor, vocea parintelui vine sa marturiseasca altceva...

sâmbătă, 6 martie 2010

Versuri Nemuritoare scrise; De Fratele Traian Dorz


Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

marți, 2 februarie 2010

Cum ne va Gasi Hristos?

Cuprinşi de o adevărată isterie a eshatonului cu iz hiliast şi sectar, mulţi creştini dreptmăritori ai acestor zile, caută cu disperare semne ale iminenţei sfârşitului lumii, panicaţi de atâtea dispute, aproape nimeni nu îşi mai aduce aminte de modul în care Hristos Domnul ne-a învăţat să trăim:"drept aceea, privegheaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul când vine Fiul Omului"(Mt. 25,13)Pilda celor 10 fecioare din cap. 25 al Evangheliei după Matei, ca si cea a talanţilor, sunt imagini care oglindesc realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, şi mai ales modul prin care se ajunge acolo.

Fiecare din noi alegem prin intensitatea sporită sau prin lipsa vieţii noastre duhovniceşti, categoria celor primiţi sau lăsaţi afară din ospăţul Acestei Împărăţii, singura eternă şi fericită.Mi-a atras atenţia întotdeauna, pasajul în care se face anunţată sosirea mirelui pe care-l aşteptau cele 10 fecioare:" iar la miezul nopţii, s-a făcut strigare: iată Mirele vine!

Ieşiţi întru întâmpinarea lui" (Mt. 25,6)Dacă ne gândim că noaptea adică întunericul, e opus al luminii dar şi starea de existenţă a răului, cu precădere teren de acţiune a diavolului, la care mai adăugăm şi remarca paulină " altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul..." şi " să nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roadă ale întunericului ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă" ne dăm seama că, lumea decade din ce în ce mai mult în " noapte" şi că miezul acestei nopţi se apropie.

Creştinismul a scos lumea din întunericul în care se afundase, dar azi se pare ca lumea prefereă o întoarecere la acel întuneric refuzând lumina şi viaţa în Hristos-lumina lumii, deoarece tuturor parcă ni se pare mai atractivă, mai comodă viaţa lumii moderne cu luxul şi cu bucuriile ei trecătoare.Există însă o "taină a fărădelegii" ce se lucrează sub nasul nostru, ea se extinde în vieţile şi sufletele noastre atât de subtil încât şi noi la fel ca şi fecioarele fără de minte, vom rămâne fără untdelemnul credinţei a iubirii şi a nădejdii în Dumnezeu iar tragedia noastră va fi aceea că nu vor mai exista nici aceia care "vând" ca să avem de unde "cumpăra" pentru ca la acel miez al nopţii când Mirele va veni, va fi prea târziu.

"Miezul" acesta al nopţii pare a fi momentul de apogeu al lucrării întunericului, când nimeni nu va mai mărturisi Lumina când după cuvintele Mântuitorului, " urâciunea pustirii" va sta în locul cel sfânt (Mt. 24,15)- atunci se va sfârşi istoria şi lumea cu răutatea ei," căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului"Şi totuşi pe lângă aceste indicii, Hristos ne spune limpede: " iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie nici îngerii din Ceruri nici Fiul, ci numai Tatăl" evidenţiind Domnul că momentul Parusiei şi al Judecăţii este exclusiv în voia şi pronia Tatălui Ceresc.

Dacă citim cap 24-25 al Evangheliei după Matei, ne vom da seama nu numai de evenimentele ce vor preceda Parusia, dar mai ales de ceea ce noi avem de împlinit pentru a moşteni Împărăţia: " asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea să ştiţi că este aproape la uşi.... de aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gândiţi, va veni Fiul Omului.." (Mt 24,33, 44)Dacă ne dorim fericirea adevărată şi veşnică, avem mult de priveghiat la noi înşine la cei pe care îi iubim dar totul cu mai multă iubire de Dumnezeu cu mai multă credinţă şi nădejde în El toate aprinse de flacăra neîntreruptă a Rugăciunii, fără acestea suntem în întuneric şi nu cumva să fim printre cei(şi bine ar fi să nu fie nimeni) care vor auzi: " Adevărat zic vouă nu vă cunosc pe voi"

Nu doresc prin unele formulări de la debutul acestui post sa aduc vreo jignire unor fraţi care cu inimă bună şi fidelitate faţă de Biserica lui Hristos, caută să aducă lumină şi cunoaşterea adevărată a multor probleme pe care le trăim azi .

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Iubirea ca virtute teologica

Intre Dumnezeu si om, exista ceva comun, care face posibila apropierea de Dumnezeu. Omul este chip al lui Dumne­zeu. Ca atare, el e o fiinta spirituala, orientata in chip ontologic spre Dumnezeu.

Tendinta spre comuniune, care este iubirea, nu vizeaza numai persoanele omenesti, ci ultima ei tinta este Dumnezeu. Ca si in iubirea omeneasca, este nevoie de reciprocitate, adica de coborarea lui Dumnezeu la om in iubire si de inaltarea acestuia la Dumnezeu in iubire. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in chip de om, ca sa restabileasca relatia de iubire dintre om si Dumnezeu, tul­burata de pacat.

Trebuie sa precizam ca Dumnezeu este Cel ce ne-a iubit intai. Iubirea noastra catre El este iubire-raspuns, e raspunsul spiritului uman la iubirea ce ne-a aratat-o si ne-o arata Dumnezeu.

Daca la iubirea lui Dumnezeu raspundem cu iubire, intre noi si Dumnezeu se realizeaza o asa unitate incat suntem "un duh" cu Iisus Hristos, asa ca ramanem in El si El in noi, viem in El si El in noi, devenind salas al Sfintei Treimi si participind la viata ei prin har. "Iata, stau la usa si bat - zice Mantuitorul. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. III, 20). Iar "cina" aceasta inseamna unire: "Petrece intru Mine si Eu in el" (Ioan VI, 56). Caci "Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el" (1 Ioan IV, 16).

Dar unirea ce se realizeaza intre om si Dumnezeu nu este identifi­care panteista, dizolvare a omului in Dumnezeu. Dualitatea se men­tine. Desigur, Dumnezeu nu se imbogateste, nici nu se desavarseste prin iubirea noastra.

Dar in Dumnezeu omul nu iubeste numai pe Dumnezeu, ci in­treaga creatura (pe sine, pe aproapele si intreg cosmosul). Daca iubesti pe Dumnezeu, iu­besti si ceea ce iubeste Dumnezeu. De aceea, cel ce zice ca pe Dumnezeu iubeste insa pe aproapele sau uraste, "mincinos este". "Cine iubeste pe Dum­nezeu iubeste si pe fratele sau" (1 Ioan IV, 20, 21).

Motivul iubirii de Dumnezeu este Dumnezeu insusi ca pleni­tudine a desavarsirii.
Iubirea de Dumnezeu trebuie sa aiba urmatoarele insusiri : a) sa fie mai presus de orice; b) sa fie interna si lucratoare si c) sa fie sta­tornica.