Din cate imi amintesc, aveam in jur de 15 ani cand am inceput sa fiu foarte sceptic in privinta notiunii de iad si diavol.Nu m-a fortat nimeni si nu am fost influentat de nimeni sa ma razgandesc, nu citisem nici macar o pagina de filosofie pe aceasta tema pana la vremea aceea.
A fost un prim si foarte puternic val de scepticism ce a venit din propria mea gandire, destul de imatura pe atunci si lipsita de mijloacele si argumentele de care aveam nevoie ca sa ajung la vreo concluzie valida.Sa spun sincer, eram obosit sa traiesc cu acea frica de eterna pedeapsa pe care o puteam primi daca nu urmam regulile dogmei crestine.
Parintii imi spuneau - tragand un oftat inainte - sa stau linistit, ca eu... eu n-am pacate. Dar profesorul de religie de la scoala nu spunea acelasi lucru. Cu zambet pe buze si cu mult calm, ne explica de ce trebuie sa fim duminica prezenti la biserica si ce se intampla daca lipsim mai mult de x duminici - daca nu imi amintesc gresit, cadeam in nu stiu ce pacat, pe care nu il mai puteam indrepta.
Eu nu stiam asta, am fost surprins. Nu retin detaliile intrucat au trecut cel putin 10 ani de atunci, dar stiu ca incepuse sa imi fie frica de ideea ca pot pacatui fara sa imi dau seama. Cine stie cate alte reguli am incalcat.Indata ce am pus notiunea de iad sub semnul intrebarii, frica a disparut. Si, da, mai intai m-am indoit de diavol si apoi de dumnezeu.
Caci eram crestin doar pentru ca exista diavolul si iadul, la fel cum sunt toti copiii de parinti crestini, nu? Desi sunt sigur ca si multi adulti sunt crestini din exact acelasi motiv (poate chiar exclusiv).Este normal sa fii de acord cu o pedeapsa cu tortura eterna in focurile iadului pentru nerespectarea regulilor unui dumnezeu care refuza sa dea dovezi ale existentei sale? Si, subliniez, vorbim despre eternitate.
Isi poate inchipui cineva eternitatea? Linia timpului tinde spre infinit. Tortura, durerea vor fi astfel nelimitate atat in intensitate cat si in durata. Nu stiu cum este posibil asa ceva, dar facand abstractie de faptul ca iadul nu poate fi definit incat sa il intelegem, trag doar simpla concluzie ca pedeapsa ar fi una crunta.
De ce are nevoie acest dumnezeu, in pozitia de fiinta suprema si creator atotputernic al nostru, de atata iubire si adorare? Si de ce e perfect dispus sa pedepseasca atat de crunt pe cei ce nu il simpatizeaza sau pe cei care arata aceste sentimente fata de alti idoli? Este dumnezeu gelos? Este nesigur pe el? Si de ce trebuie noi, dintre toate creatiile sale, sa il idolizam? Nu vad copaci idolizandu-l, nu vad pasari, nici macar delfini. Doar oameni.Daca eu construiesc o masinarie care sa imi zica in fiecare zi "Andule, tatal meu, creatorul meu, lumina mea, esti cel mai tare, frate!", e ceva foarte foarte in neregula cu mine.
Daca asa un comportament nu e demn de o fiinta umana, de ce e demn de o zeitate?Un crestin ar putea spune urmatorul lucru in raspuns la aceste nelamuriri. Ca dumnezeu nu pedepseste pe nimeni prin vointa lui, ci oamenii sunt rai si pacatuiesc si, implicit, isi rezerva un bilet de dus direct spre iad. Dar... dumnezeu a pus sistemul in functiune si el permite ca asta sa se intample. Fiind atotputernic n-ar fi o problema ca el sa crute pe oricine de aceasta sentinta, decat daca nu este atat de iubitor pe cat se spune.Nici un ateu nu vrea sa "arda" in iad. Nici un ateu nu a ales sa se nasca intr-o lume in care sa nu existe dovezi pentru existenta lui dumnezeu. Alegerea ar fi a dumnezeului si doar a lui.
Fiind atotstiutor - ceea ce implica si faptul ca el cunoaste viitorul fiecarui om inainte sa se nasca - a creat ateii stiind inca de la inceput ca nu vor crede in el si ca vor fi condamnati pe veci, iar pe parcursul intregii lor vieti a refuzat sa ii convinga de contrariu. Poate fi un dumnezeu mai nedrept de atat?Cat despre crestinii care sunt satisfacuti de ideea ca unii din jurul lor, poate chiar apropiati, ar putea sfarsi astfel pedepsiti si arunca amenintari in acest sens, nu pot decat sa ii consider, pur si simplu, oameni rai. Nu pentru amentintarea in sine, caci asta nu inseamna nimic pentru un ateu. E ca si cum i-as ameninta eu pe ei cu fulgerul lui Zeus.
Dar nu pot pune convingerile religioase ca singur motiv pentru care un om este convins ca semeni de-ai lui, ce nu i-au gresit cu absolut nimic, merita cea mai crunta pedeapsa posibila, fie ea si fictiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu